Selectați o țară
Selectați țara dvs. pentru a urmări știrile deputaților locali:
Țările de mai jos nu publică conținut în limba dvs. Selectați o țară dacă doriți să urmăriți știrile în engleză sau în limbile naționale:
Limba selectată: Română
Ce căutați?
Membrii Grupului PPE, asemenea tuturor deputaților în Parlamentul European, sunt aleși la nivel local de alegătorii din statul lor membru pentru a reprezenta interesele populației locale în chestiuni legislative și politice la nivel european, în acord cu poziția generală a grupului lor.Deputații în Parlamentul European sunt organizați în funcție de afilierea politică și nu de țara de origine și pot face parte din cel mult un grup politic. Grupul PPE este cel mai mare dintre cele opt grupuri politice ale Parlamentului European.Activitatea principală a Grupului PPE în Parlamentul European (PE) este activitatea legislativă. PE își desfășoară cea mai mare parte a activității prin comisii specializate, care elaborează, modifică și adoptă propuneri legislative și rapoarte. Deputații noștri sunt reprezentați în aceste comisii parlamentare, în care dețin multe funcții de conducere proporțional cu dimensiunea grupului nostru.
Temele abordate de comisiile PE sunt vaste și variate. Pentru a reflecta acest lucru, ne organizăm activitatea în comisii pe grupuri de lucru. Există patru grupuri de lucru și fiecare este condus de unul dintre vicepreședinții noștri. Ele reprezintă domeniile noastre prioritare:
Economie, locuri de muncă și mediu
Afaceri juridice și afaceri interne
Buget, agricultură și fonduri regionale
Afaceri externe
Aceste grupuri de lucru formulează o poziție coordonată a Grupului PPE la nivel înalt cu privire la rapoartele și rezoluțiile asupra cărora PE votează în cadrul comisiei parlamentare și în plen.
Grupul PPE pregătește mai întâi poziția PPE la nivelul comisiei. Grupurile de lucru se reunesc apoi înaintea fiecărei sesiuni plenare. Aici, deputații noștri discută rapoartele, rezoluțiile și alte aspecte ale domeniile lor de politică specifice pentru a elabora o poziție comună a Grupului PPE în timpul voturilor din cadrul viitoarei sesiuni plenare a PE.
Fiind cel mai mare grup politic din Parlament, avem cea mai puternică poziție dintre toate grupurile, nu numai în stabilirea agendei politice, ci și pentru a câștiga cele mai importante voturi. De fapt, începând din 1999, am câștigat mai multe voturi decât orice alt grup în sesiunile plenare lunare ale PE.
Partidul Popular European (PPE) este cea mai mare și mai influentă familie politică din UE. Activitatea sa principală este să definească platforme politice pe termen lung, să fie punct de contact pentru politicienii de centru-dreapta ai Europei și să acționeze ca o ancoră politică pentru partidele din țările europene care nu fac parte din UE. PPE organizează congrese regulate în cadrul cărora reprezentanți ai partidelor membre, ai guvernelor naționale și ai organizațiilor din cadrul familiei PPE, cum ar fi Grupul PPE, se reunesc pentru a discuta programul politic și pentru a stabili orientarea politică a PPE.
Mai mult, șefii de stat și de guvern din UE aparținând familiei PPE se reunesc înaintea fiecărui Consiliu European pentru a discuta ordinea de zi a acestuia și a-și armoniza pozițiile politice. Aceste summituri ale PPE, după cum sunt numite, reprezintă o oportunitate pentru noi de a discuta despre afacerile curente cu omologii noștri europeni.
Grupul PPE reunește reprezentanții PPE care au fost aleși deputați în Parlamentul European. Grupul este reprezentat în fiecare dintre principalele organe ale partidului: Congresul, Adunarea Politică și Președinția.
Citiţi mai mult +
Începând cu 4 iunie 2014, Manfred Weber a prezidat grupul în calitatea sa de președinte al Grupului PPE. Membrii Grupului PPE l-au ales președinte pentru un mandat de doi ani și jumătate, care fost reînnoit de atunci. Președinția, Biroul și grupurile de lucru îl asistă pe dl Weber cu privire la o gamă largă de chestiuni specifice Parlamentului European.
Președinția este formată din președinte și zece vicepreședinți, care conduc grupurile de lucru și alte activități parlamentare. Președinția ghidează deputații noștri în ședințele plenare și reprezintă grupul nostru pe plan extern.
Biroul nostru este compus din președinție, șefii delegațiilor naționale și alți membri ai grupului implicați în funcțiile Parlamentului European (o listă completă este disponibilă în Regulamentul nostru de procedură). Biroul nostru este responsabil de pregătirea sesiunilor plenare parlamentare, reliefând întrebările cele mai relevante pentru grup din perspectiva delegațiilor noastre naționale.
Fiind cel mai important organ al Grupului PPE, Adunarea Grupului este alcătuită din toți membrii grupului. Adunarea are următoarele roluri:
ia decizii privind toate chestiunile politice tratate în cadrul sau în afara Parlamentului European.
alege Președinția grupului.
înființează grupuri de lucru.
numește membri ai grupului în posturile vacante rezervate Grupului PPE în organele Parlamentului European.