Cancerul este una dintre principalele provocări cu care se confruntă mulți europeni. Aproape unul din trei europeni va suferi de cancer pe parcursul vieții. Cu toți știm cât de dureroasă este povara pe care o reprezintă cancerul și impactul puternic pe care îl are asupra celor din jur. Aproape toată lumea are un prieten sau un membru de familie care suferă de cancer sau chiar a murit din cauza acestei boli îngrozitoare. Deși principalele responsabilități în materie de sănătate revin statelor membre, UE poate și trebuie să își aducă propria contribuție.

Grupul PPE se angajează să facă tot ce îi stă în putere pentru a se asigura că în 20 de ani nimeni nu va mai muri de cancer în UE.

Grupul PPE sprijină următoarele măsuri concrete:

1. Cercetare

A:  Dorim dublarea sumei pe care Uniunea Europeană o cheltuiește pentru cercetarea în domeniul cancerului până în 2024.

B: Noul program-cadru al UE pentru cercetare ar trebui să includă o misiune: „În 20 ani, niciun copil nu ar trebui să moară de cancer”. Prin urmare, bugetul pentru cercetare în acest scop (cancerul la copii) ar trebui să fie înmulțit de zece ori până în 2024.

C:  Cercetările realizate de organizații non-profit, cum ar fi organizațiile de caritate de luptă împotriva cancerului, trebuie să beneficieze de cinci ori mai mult sprijin decât în trecut.

D: Facem apel la prudență la punerea în aplicare a Regulamentului general privind protecția datelor pentru a evita restricțiile inutile pentru cercetarea în domeniul cancerului.

2. Politica farmaceutică

A:  Agenția Europeană pentru Medicamente și asociațiile naționale de evaluare a tehnologiilor medicale, care pregătesc decizia statelor membre privind rambursarea medicamentelor, ar trebui să coopereze mai bine pentru a orienta investițiile în medicamente care aduc pacienților un beneficiu real. Solicităm, prin urmare, aprobarea la timp a propunerii Comisiei Europene privind ETM.

B:  Un cadru îmbunătățit pentru tratarea copiilor care suferă de cancer

C:  Reducerea birocrației în cazul testelor clinice, în special pentru IMM-uri și organizațiile non-profit.

3. e-sănătatea

Pentru a aborda problema terapiilor mai specializate și pentru a evita deplasarea inutilă a pacienților, e-sănătatea în Uniunea Europeană ar trebui să fie mai bine sprijinită. Solicităm, prin urmare, Comisiei Europene să prezinte urgent o foaie de parcurs, inclusiv propuneri legislative, pentru a garanta dezvoltarea unor standarde comune pentru a îmbunătăți interoperabilitatea sistemelor sanitare și infrastructura necesară e-sănătății.

4. Asistența medicală transfrontalieră

Punerea în aplicare a Directivei privind asistența medicală transfrontalieră pentru a permite pacienților să vadă cei mai buni specialiști pentru tratamentul lor, fără sarcini inutile.

5. Prevenirea

Punerea în aplicare strictă și rapidă a Directivei privind tutunul; campanii de sensibilizare pentru promovarea unui stil de viață sănătos; măsuri care abordează cauzele calității proaste a aerului; și adoptarea rapidă a propunerii Comisiei privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de agenți cancerigeni sau mutageni la locul de muncă.

6. Diagnosticarea și depistarea precoce

Miniștrii sănătății ar trebui să revizuiască recomandările Consiliului din 2003 privind depistarea cancerului.

7. Registrul oncologic

Comisia ar trebui să contribuie la definirea unui cadru pentru interoperabilitatea registrelor oncologice europene, cât mai curând posibil.

8. Perspectiva de gen

Aspectele specifice provenind din perspectivele masculină și feminină ar trebui abordate.

9. Îngrijirea persoanelor care au supraviețuit cancerului

Persoanele care au supraviețuit cancerului care nu prezintă niciun risc semnificativ și al căror risc medical nu este mai ridicat decât media populației ar trebui să beneficieze de protecție împotriva discriminării.

10. Boală în stadiu terminal la locul de muncă

Persoanele cu boli în fază terminală ar trebui să aibă posibilitatea de a continua să lucreze, dacă doresc să facă acest lucru.

11. Echilibrul dintre viața profesională și cea personală

Situația părinților și a personalului de îngrijire ai pacienților care suferă de cancer ar trebui abordată în directivă privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată.

12. Îngrijiri paliative

Comisia ar trebui să ofere o platformă pentru schimbul de bune practici în domeniul îngrijirii paliative și să sprijine cercetarea în acest domeniu.

Cercetarea în domeniul cancerului poate fi realizată cu mai mult succes și tratamentul cancerului poate fi mai eficient dacă cei mai buni specialiști din Europa conlucrează și pacienții pot beneficia de progrese oriunde ar locui. Acest lucru este valabil pentru cancer în general, dar este adevărat îndeosebi în cazul cancerului la copii sau al diagnosticării formelor rare de cancer. O medicină mai personalizată face esențială cooperarea cetățenilor europeni.

Conținut conex