UE trebuie să garanteze respectarea drepturilor minorităților naționale de către statele membre

12.12.2013 9:27

UE trebuie să garanteze respectarea drepturilor minorităților naționale de către statele membre

Notă importantă
Parerile exprimate sunt ale delegatiei nationale si uneori nu reflecta pozitia intregului grup
Video picture
Traducere
Select language:

UE trebuie să garanteze respectarea drepturilor minorităților naționale de către statele membre, acest criteriu nu trebuie impus doar statelor în curs de aderare, a spus eurodeputatul Csaba Sógor la ședința plenară a Parlamentului European din decembrie.

La dezbaterea organizată privind raportul intitulat Drepturile omului în lume în 2012 şi politica Uniunii Europene în domeniu politicianul UDMR a constatat cu plăcere că raportul îndeamnă Uniunea să garanteze un tratament egal pentru minoritățile naționale în ceea ce privește educația, serviciile medicale, serviciile sociale și alte servicii publice.

Raportul subliniază că statele în curs de aderare trebuie să asigure în toate domeniile vieții economice, sociale, politice și culturale egalitatea deplină și efectivă între persoanele care aparțin unei minorități naționale și cele care aparțin majorității. În opinia eurodeputatului Csaba Sógor aceste cerințe sunt binevenite, dar, în mod regretabil, acestea nu se aplică și în cazul statelor membre.  

"Mesajul către viitoarele state membre este că aceste probleme trebuie avute în vedere doar până la aderare, legile care protejează drepturile minorităților pot fi revocate ulterior. Din păcate a acest lucru are deja precedent, așa că îngrijorările sunt întemeiate.  Soluția este includerea Criteriilor de la Copenhaga în legislația Uniunii Europene, iar Comisia Europeană ar trebui să ia în considerare inițierea acestui lucru”, a adăugat politicianul UDMR.

Înregistrarea video despre dezbaterea din plen poate fi vizionată aici.

Conținut conex