Nigeria: "Je suis Baga aussi!"

14.01.2015 17:19

Nigeria: "Je suis Baga aussi!"

Traducere
Acest material este deasemenea disponibil în:

În timp ce lumea era cu ochii ațintiți pe actele de violență din Paris de la redacția Charlie Hebdo, organizația teroristă Boko Haram a șters literalmente de pe hartă orașul nigerian Baga prin executarea a peste 2000 de oameni.

"Este normal sa avem o reacție mai puternică atunci când așa ceva se întâmplă în vecinătatea noastră, pe continentul nostru. Putem fi mândri de cetățenii europeni care au dat dovadă de o adevărată solidaritate cu victimele atacului de la Paris, cu familiilor lor și întreaga națiune franceză. Însă valorile noastre sunt universale. Atacul de la Baga este un atac împotriva valorilor europene, la fel ca și cel de la Paris. Trebuie să dăm dovadă de solidaritate activă față de victimele fundamentalismului islamic din Nigeria.

Este timpul să spunem "Je suis Baga aussi!", a declarat Davor Ivo Stier, coordonatorul grupului PPE în cadrul Comitetului pentru dezvoltare și purtătorul de cuvânt al delegației ACP-UE (Adunarea Parlamentară Africa Caraibe Pacific-UE).

Stier a subliniat, de asemenea, faptul că politicile de cooperare pentru dezvoltare ale UE trebuie să se adapteze noilor provocări - lupta împotriva terorismului și radicalismul. Sărăciea și foametea sunt un sol fertil pentru idei radicale.

"Avem nevoie să fim realiști cu privire la această situație. Unul dintre motivele pentru care Boko Haram avansează atât de repede este ca guvernul nigerian nu are capacitatea de a face față provocărilor din cauza instituțiilor guvernamentale slabe și corupției generalizate. Nigeria este una dintre cele mai bogate țări din lume în ceea ce privește resursele naturale, însă două treimi din populație trăiesc cu un dolar pe zi. Este un scandal global și doar unul dintre exemplele care demonstrează că o mare parte din ajutorul nostru pentru dezvoltare se risipește din cauza corupției din unele state", a spus Stier.

El a adăugat că UE ar trebui să rămână lider al cooperării pentru dezvoltare la nivel mondial, dar că este nevoie de unele transformari ale politicilor de dezvoltare:

"Buna guvernare, statul de drept și construirea unor instituții eficiente, precum și construirea unor societăți pașnice, trebuie să fie priorități pentru politica noastră de dezvoltare. Aceasta este singura cale prin care putem asigura pacea și securitatea în țările în curs de dezvoltare."

Conținut conex