Moldova: Un pas mai aproape de UE

13.11.2014 9:28

Moldova: Un pas mai aproape de UE

Video picture
Traducere
Select language:

O majoritate covârșitoare a Parlamentului European a votat astăzi aprobarea cu privire la ratificarea Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, inclusiv Acordul de Liber Schimb Aprofundat. Europarlamentarii doresc să transmită un mesaj puternic de susținere și a încurajare altor state membre pentru a semna cât mai curând posibil Acordul de Asociere.

535 pentru, 94 împotrivă şi  44 abţineri (din 673 europarlamentari prezenţi)

Președintele grupului PPE, Manfred Weber, a subliniat importanța continuării procesului de reformă spre beneficiul cetățenilor moldoveni:

Votul de astăzi aduce Moldova cu un pas mai aproape de Uniunea Europeană. Începând cu luna aprilie a acestui an, călătoriile fără viză spre țările membre UE au devenit realitate. Datorită determinării Guvernului moldovean această țară a cunoscut un important progres al reformelor și întărirea relațiilor cu UE. Aceste lucruri sunt necesare pentru redresarea unei țări, unde dorința oamenilor de a trăi într-o societate libera, cu o justiție echitabilă şi cu perspective de dezvoltare ar trebui sa fie bazele oricărei agende politice. Așa cum am spus, în timpul vizitei mele la Chișinău din această vara, în situația în care Rusia își închide granițele și creează probleme economice, Europa își deschide frontierele. Astăzi, am votat pentru a da o mână de ajutor cetățenilor Moldovei și pentru a ne arăta solidaritatea în vremuri de presiune externă asupra acestei țări.

Purtătorul de cuvânt al Grupului PPE pentru Securitate şi Apărare și raportorul din umbră al raportului de inițiativă al Parlamentului European care însoțește Acordul, deputatul Michael Gahler, a subliniat beneficiile Acordului de asociere: "UE vede Moldova ca pe un partener apropiat. Acordul de asociere aduce Moldova substanțial mai aproape de UE şi implicit consolidează relațiile dintre noi. UE oferă un mod de relaționare care se bazează pe negociere, parteneriat şi solidaritate, nu pe amenințări și violență. Uniunea este construită astfel încât să asigure reconcilierea şi să transforme posibilitatea unui război în imposibilitate. Sprijinim eforturile voastre de a îmbunătăți structurile democratice şi buna guvernare. Piața unică este unealta noastră pentru inovație şi crearea unor locuri de muncă, bunăstare şi progres social. Asta este ceea ce noi putem oferi Moldovei. Implementarea Acordului de asociere este esențială pentru îmbunătățirea vieții cotidiene a cetățenilor moldoveni."

(Tradus din originalul în limba engleză)

Note pentru editori

<p>&Icirc;n această săptăm&acirc;nă, Grupul PPE va trimite misiuni de informare spre Moldova pentru a arăta sprijinul puternic pentru o Moldovă pro-europeană, av&acirc;nd &icirc;n vedere viitoarele alegeri care vor avea loc pe 30 noiembrie 2014. De asemenea, grupul PPE va fi prezent, trimiț&acirc;nd o delegație formată din 7 membri pentru a observa aceste alegeri importante pentru viitorul țării.</p>

Conținut conex