Creșterea implicării partenerilor în procesul de execuție a fondurilor structurale

14.06.2017 9:52

Creșterea implicării partenerilor în procesul de execuție a fondurilor structurale

Notă importantă
Parerile exprimate sunt ale delegatiei nationale si uneori nu reflecta pozitia intregului grup
Video picture

Raportul privind “Creșterea implicării partenerilor și a vizibilității în procesul de execuție a fondurilor structurale și de investiții europene”, a fost adoptat în plenul Parlamentului European de la Strasbourg!

Parlamentul European a adoptat cu 469 voturi pentru, 51 împotrivă și 13 abţineri, raportul iniţiat de europarlamentarul Daniel Buda privind “Creșterea implicării partenerilor și a vizibilității în procesul de execuție a fondurilor structurale și de investiții europene”.

"Vizibilitatea investițiilor europene și creșterea comunicării rezultatelor au devenit o preocupare la nivelul instituțiilor UE iar raportul meu vine cu idei concrete și instrumente adaptate pentru creşterea gradului de comunicare în privinţa fondurilor structurale. Am pornit în acest raport de la faptul că vizibilitatea în cadrul politicii de coeziune, precum și oportunitățile de finanțare sunt o responsabilitate a autorităților locale și regionale. Acestea sunt interfaţa cea mai apropiată de cetățean, beneficiind de un grad ridicat de încredere. Pe de altă parte, deşi politica de coeziune este finanțată cu un buget de peste 350 miliarde euro, efectele pozitive sunt cunoscute la un nivel scăzut de către cetățeni, iar concluzia evidentă a fost că metodele de comunicare nu au fost întotdeauna cele mai eficiente."

Deşi politica de coeziune este finanțată cu un buget de peste 350 miliarde euro, efectele pozitive sunt cunoscute la un nivel scăzut de către cetățeni

"După cum am subliniat în conținutul propunerii, doar o treime din cei chestionați în Euro-barometrul din 2015 au auzit despre proiecte cofinanțate prin politica de coeziune și de efectul pozitiv asupra vieții lor. În acest context, se impune o mai bună coordonare între autoritățile publice, partenerii sociali și economici, dar și societatea civilă pentru o comunicare eficientă a obiectivelor UE cu scopul de a crește interesul cetățenilor față de apartenența la proiectul comun european. Le mulţumesc colegilor din Parlamentul European pentru votul acordat raportului meu şi, totodată, le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect de inițiativă, unității de comunicare din cadrul DG Regio, reprezentanților Comitetului Regiunilor pentru contribuțiile aduse, raportorilor din umbră, precum şi secretariatelor grupurilor politice pentru sprijin și cooperare la realizarea acestui raport."

Nu poate exista o Uniune Europeană puternică fără o politică de coeziune puternică!

Conținut conex