rețelele noastre

Rețelele noastre

 

Crearea tuturor fundațiilor și rețelelor Grupului PPE a fost ghidată de principiul care constă în a nu se limita la activitatea legislativă și a crea legături cu persoane care împărtășesc aceleași idei, în cadrul UE și în afara sa. Deși acestor fundații și rețele le sunt încredințate misiuni diferite, ele au toate sarcina de a lărgi spațiul de dialog în cadrul căruia se pot dezvolta ideile de centru-dreapta.

 

Reţeaua Europeană a Ideilor

European Ideas Network

Reţeaua Europeană a Ideilor este o organizaţie paneuropeană deschisă de tip think-thank menită să promoveze un nou mod de gândire cu privire la provocările majore cu care se confruntă ţările din UE. Reţeaua a fost lansată în vara lui 2002 şi în scurt timp a devenit un punct important de întâlnire şi un nod central pentru intelectualii din politica europeană de centru-dreapta. Cu un număr de aproximativ 600 de membri activi din rândul decidenţilor politici şi al formatorilor de opinii din întreaga Uniune Europeană, REI reuneşte politicieni, oameni de afaceri, reprezentanţi ai mediului academic, consilieri politici, grupuri de reflecţie, jurnalişti şi reprezentanţi ai societăţii civile care au o viziune comună asupra Europei precum şi experţi externi neafiliaţi politic şi comentatori interesaţi în chestiunile abordate legate de politicile publice.

Fundaţia Robert Schuman

Robert Schuman Foundation Logo

Fundaţia Robert Schuman a fost instituită în 1989. Ideea creării Fundaţiei a aparţinut politicianului german Egon A.  Klepsch (CDU), preşedintele la acel moment al Grupului PPE, în urma constatării nevoii de a sprijini în mod activ democraţia în Europa. De exemplu, Klepsh a condus membrii Fundaţiei în Polonia în timp ce aceasta încă mai suferea în urma legii marţiale. Prevăzând schimbări democratice, fundaţia PPE, cuprinzând membri ai Grupului, a fost instituită pentru a sprijini democraţia în Europa Centrală, de Sud-Est şi de Est, precum şi în America Latină şi Africa. Fundaţia a fost apoi numită după „Părintele Europei”, Robert Schuman. Fundaţia oferă tinerilor cu valori de centru-dreapta un stagiu de o lună în cadrul Parlamentului European.

Institutul Robert Schuman

Robert Schuman Institute

„Uniunea Institutului Robert Schuman pentru dezvoltarea democraţiei în Europa Centrală şi de Est ” sau Institutul Robert Schuman funcţionează din 1995 şi oferă cursuri de formare politicienilor activi şi viitorilor politicieni din partidele care aparţin familiei PPE şi organizează conferinţe pe teme regionale actuale. Obiectivele Institutului Robert Schuman sunt promovarea ideii unei Europe unite şi a valorilor de bază ale PPE, sprijinirea şi consolidarea procesului de transformare democratică, dezvoltarea societăţilor civile şi contribuţia la dezvoltarea partidelor similare PPE şi a celor cu care acesta cooperează prin educaţie şi formare profesională.

Dialogul Windhoek

Dialogul Windhoek este o inițiativă a Grupului PPE privind politica africană, lansată în martie 1996 la Windhoek, capitala Namibiei, cu cinci partide africane din țările anglofone din Africa de Sud și de Est.

Ideea din spatele dialogului Windhoek este de a dezvolta o rețea de cooperare, nu numai între Grupul PPE și partenerii săi din Africa, ci și între partidele politice africane; pentru a crea un forum în care partidele africane și membrii grupului PPE din Parlamentul European ar putea să se întâlnească și să facă schimb de idei și bune practici privind buna guvernare, practicile democratice, dezvoltarea durabilă și cooperarea regională.

Valorile comune care definesc cooperarea noastră includ respectarea drepturilor și libertăților omului, economia socială de piață și statul de drept, bazate pe separarea puterilor și pe democrația multipartită, cu alegeri libere și corecte care susțin principiul subsidiarității și, ori de câte ori este cazul, autonomie locală și regională.

Pentru a răspunde noii dinamici din Africa, în special crearea unor partide de centru-dreapta de succes în țări precum Tanzania sau Ghana, noul dialog Windhoek a fost lansat în noiembrie 2015. Se bazează pe vechiul proiect și se îndreaptă către alte partide decât cele tradiționale ale UPDD - Uniunea Partidelor Africane pentru Democrație și Dezvoltare.

Fundația Robert Schuman și Fundația Konrad Adenauer sprijină această cooperare în mod regulat.

Ultimele stiri

Enlargement
22.02.2018 - 11:39

End rebate logic - we all benefit from EU budget

“The EU budget must be strengthened without penalising taxpayers. Post-2020, we have to stop rebates, compensations and end the logic of...
Online shopping with digital tablet
22.02.2018 - 10:10

Shop like at home

Whether buying online or offline from another EU Member State, European consumers will in the future be entitled to a harmonised level oF protection...
Combines harvesting wheat
21.02.2018 - 18:14

Evaluation and authorisation of pesticides needs to hold up to scrutiny

After the controversy surrounding the renewal of the use of glyphosate in farming, the European Parliament has set up a Special Committee to...
Social media web sites
21.02.2018 - 17:41

Parliament pushes forward with plan for digital tax

On the initiative of the EPP Group, the European Parliament is the first EU Institution to come forward with a concrete plan to tax digital giants...

Repere ale saptamanii

26.02.2018 - 02.03.2018
Palm growing from pile of euros

New Tax Committee: artificial shifting around of companies' profits must end

Parliament is setting up a new special committee on Thursday to look further into the problem of the tax evasion and tax avoidance of multi-national...
Germany, Frankfurt, European Central Bank, low angle

EP hearing for ECB Vice-President candidate Luis De Guindos

The Ecofin Council, which gathers together the EU's 28 Finance Ministers, confirmed at its meeting on 20 February the nomination of Spanish...
A bee on a flower

Honey bees in trouble

The European Parliament will debate the future of beekeeping at its mini-Plenary on Wednesday. "We must keep an eye on our bees as their role in...