O agendă de reformă pentru viitorul Europei

Uniunea Europeană se confruntă cu provocări extrem de importante după alegerile europene. Milioane de persoane aflate în șomaj, creșterea nivelului migrației, competiția acerbă la nivel mondial și măsurile adoptate pentru a depăși criza sunt fenomene care se asociază cu o scădere a încrederii cetățenilor în capacitatea structurilor politice de a oferi soluții.

Grupul PPE din cadrul Parlamentului European și guvernele pe care acesta le reprezintă au avut un rol decisiv pentru punerea în aplicare a reformelor care i-au permis Uniunii Europene să depășească criza iminentă. În prezent, ne dorim să punem la dispoziția Uniunii Europene o agendă de reformă pentru viitorul Europei care să poată fi implementată cu succes, astfel încât Uniunea să fie în măsură să facă față provocărilor apărute la orizont prin îmbunătățirea competitivității Europei, bazată pe consolidarea creșterii economice și a ocupării forței de muncă, precum și prin recâștigarea încrederii cetățenilor săi.

Acestea sunt prioritățile noastre pentru următorii cinci ani ai acestei legislaturi.

 

UE ca actor global

10769

În ce credem noi

Kremlin, Russia
27.09.2017

Document de poziție privind Rusia

Rusia este un vecin important. Considerăm că o strategie realistă și responsabilă pentru relațiile UE cu Rusia trebuie să se bazeze pe principiile de drept internațional, pe o descurajare credibilă și pe o abordare bazată pe principii în...
European Union
15.02.2017

Pregătirea Europei pentru secolul XXI

1. De ce avem nevoie de Europa? Dorim să ne asigurăm stilul de viață european Europenii se tem să piardă controlul și puterea de decizie asupra aspectelor care le influențează viața de zi cu zi deoarece se confruntă cu provocări fără precedent....
Mediterranean
14.07.2016

Document de poziție privind regiunea mediteraneană

Stabilitatea din regiunea mediteraneană înseamnă stabilitate pentru Europa  Strategia globală a UE și revizuirea politicii europene de vecinătate oferă o ocazie unică de a regândi politica UE privind regiunea mediteraneană....
Gas

Dimensiunea externă a securității energetice

OBIECTIVE Obiectivul nostru este acela de a asigura un grad mai ridicat de securitate a aprovizionărilor din surse de energie externe pentru Uniunea Europeană. Uniunea Europeană importă 53 % din totalul energiei consumate. În plus față...
Global Finance
08.07.2015

Un comerț internațional echitabil pentru creștere economică, ocuparea forței de muncă și democrație

Liberul schimb și globalizarea au îmbunătățit în mod semnificativ nivelul de viață și au redus sărăcia în UE și în întreaga lume. Acestea creează creștere economică și locuri de muncă și consolidează relațiile politice...
Women with laptop and international flags
08.07.2015

O abordare transparentă și multilaterală a comerțului internațional

Dorim să asigurăm implicarea cetățenilor Globalizarea și deschiderea piețelor au îmbunătățit în mod semnificativ nivelul de viață și au redus sărăcia în UE și în întreaga lume. Solicităm, prin urmare, tuturor...
Transatlantic relations between EU and US

Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP)

Dorim să consolidăm legătura transatlantică Statele Unite sunt principalul partener strategic al UE. Împărtășim valori comune precum democrația, drepturile omului și statul de drept, dar și interesul strategic de prosperitate și securitate...
Global Business people team
08.07.2015

Angajamentul nostru în favoarea unui liber schimb echitabil și a sustenabilității

UE se află în primele rânduri ale liberalizării comerciale mondiale. Acest lucru este demonstrat de numeroasele noastre parteneriate comerciale din întreaga lume. Analizând relațiile noastre economice de până în...
Global connections
08.07.2015

Prevenirea practicilor comerciale neloiale și necesitatea instituirii unui sistem european de protejare a investitorilor

Dorim instrumente de apărare comercială eficiente Desfășurarea procesului de liberalizare a comerțului presupune în continuare existența capacității de a preveni practicile neloiale pe piețele noastre. Considerăm, prin urmare, că...
Businesspeople Holding Up a Globe
08.07.2015

Reciprocitatea și echitatea în comerț

Dorim o reciprocitate pozitivă pe piețele internaționale de achiziții publice Regretăm faptul că gradul mare de deschidere a piețelor de achiziții publice din UE la toate nivelurile guvernamentale nu este, în multe cazuri, egalat de un...

Pages

Ultimele stiri

#UksLastSummer
16.07.2018 - 18:15

UKsLastSummer

The summer holidays have started! Which EU country are you going to visit this summer? Did you know that your holidays may be less hassle...
Ensuring that consumers have the same quality of product across the EU
12.07.2018 - 12:00

Ensuring that consumers have the same quality of product across the EU

Last year, it emerged that there were differences in the quality of food and non-food products being sold in different EU countries between, for...
Back lit money bags with euro symbol in vault
12.07.2018 - 10:37

EPP Group wants independent Monetary Fund under Union law

The EPP Group wants the planned European Monetary Fund (EMF) to be independent and integrated into Union law. "The European Stability...
Woman checking food labelling
12.07.2018 - 09:50

Dual quality of products

Products sold under the same brand name must have the same composition throughout the EU - this is the key message from the EPP Group’s Ivan...